Definiții pentru înceată

ÎNCÉT, ÎNCEÁTĂ, înceți, -te, adj., adv. 1. Adj. Fără viteză; liniștit, lin, domol. ♦ (Despre oameni) Care reacționează cu întârziere, care face ceva în ritm lent. ♦ (Despre judecată, gândire) Care raționează cu greutate; greoi. 2. Adj. (Despre sunete, melodii etc.) Cu intensitate scăzută, abia auzit. 3. Adv. Fără grabă, domol, binișor, alene; lin, pe nesimțite. ◊ Expr. (Încetul) cu încetul sau încet-încet = puțin câte puțin, treptat, cu timpul. ♦ (Cu valoare de interjecție) Binișor! nu așa tare!; fără zgomot! 4. Adv. Cu glas coborât; molcom, potolit. – Lat. qu(i)etus.

ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).

ÎNCÉT1 adv. 1) Fără grabă; pe îndelete; alene; agale; lin; domol. Noaptea trece ~. ♢ ~ul cu ~ul (sau ~-~, cu ~ul) puţin câte puţin. 2) Fără zgomot; aproape neauzit. Vântul bate ~. 3) (cu valoare de interjecţie) Atent! Cu băgare de seamă! /<lat. qu[i]etus

ÎNCÉ//T2 înceátă (~ţi, ~te) 1) Care se produce fără grabă; lin; domol. Scurgere înceată. 2) (despre persoane şi despre manifestările lor) Care vădeşte lipsă de iuţeală, de repeziciune; domol. Mişcări ~te. 3) (despre sunete, voce etc.) Care are intensitate redusă; care abia se aude; lipsit de sonoritate. Vorbă înceată. /<lat. qu[i]etus