Definiții pentru încordare

ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței de vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă), a se înăspri. – În + coardă.

ÎNCORDÁRE, încordări, s. f. Acțiunea de a (se) încorda și rezultatul ei; încordătură. – V. încorda.

A ÎNCORD//Á ~éz tranz. 1) A face să se încordeze. 2) (cabluri, arcuri etc.) A face să fie bine întins. 3) (instrumente muzicale) A pune tonurile la înălţimea cerută; a acorda. /în + coardă

A SE ÎNCORD//Á mă ~éz intranz. 1) (despre muschi) A trece din starea de relaxare în stare de tensiune. 2) (despre relaţii sociale) A deveni mai tensionat; a se înrăutăţi; a se complica; a se agrava; a se înăspri. 3) A-şi fixa în mod conştient (într-o singură direcţie) forţele fizice sau intelectuale; a se concentra. /în + coardă

ÎNCORD//ÁRE ~ări f. 1) v. A ÎNCORDA şi A SE ÎNCORDA. ♢ Cu ~ din toate puterile (fizice şi/sau intelectuale). 2) fig. Stare de spirit încordată; tensiune. /v. a încorda