Definiții pentru șerbii

ȘERB, șerbi, s. m. 1. (În orânduirea feudală) Țăran legat de pământul moșierului, depinzând cu persoana și cu bunurile sale de acesta; iobag. 2. (Înv.) Sclav, rob. – Lat. servus.

ȘERBÍ, șerbesc, vb. IV Intranz. (Înv.) A servi ca șerb, a fi șerb. – Din șerb.

ȘERBÍE s. f. Instituție feudală caracterizată prin starea de dependență personală a țăranului față de stăpânul feudal; starea de șerb; iobăgie. – Șerb + suf. -ie.

Şerb ~i m. 1) (în epoca feudală) Ţăran dependent de stăpânul feudal; iobag; serv. 2) (în orânduirea sclavagistă) Persoană aflată în dependenţă absolută faţă de un stăpân; rob; sclav; serv. /<lat. servus, serva

A ŞERB//Í ~ésc tranz. 1) ist. A aduce în stare de şerb; a iobăgi. Ţăranii liberi erau şerbiţi. 2) fig. A munci din greu; a robi; a iobăgi. /Din şerb

ŞERBÍE f. Dependenţă totală a ţăranului de stăpânul feudal; stare de şerb; iobăgie. [Art. şerbia; G.-D. şerbiei; Sil. -bi-e] /şerb + suf. ~ie