Definiții pentru cârâiți

CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -îi.

CÂRÂÍT1 s. n. Faptul de a cârâi; cârâială (1). – V. cârâi.

CÂRÂÍT2 -Ă, cârâiți, -te, adj. (Despre sunete, glas etc.; peior.) Ascuțit, strident (care trădează ostilitate). – V. cârâi.

A CÂRÂÍ cârâi 1. intranz. 1) (mai ales despre găini) A scoate sunete scurte, guturale şi repetate caracteristice speciei; a face „câr-câr”; a chirăi. 2) fig. depr. (despre oameni) A vorbi pe un ton strident. 2. tranz. fig. (persoane) A deranja reproşând şi creând diferite lucruri; a cicăli; a morocăni. /câr + suf. ~âi

CÂRÂÍT1 n. 1) A CÂRÂI. 2) Sunet gutural caracteristic, scos de unele păsări (găini, ciori etc.). /v. a cârâi

CÂRÂÍ//T2 ~tă (~ţi, ~te) 1) v. A CÂRÂI. 2) (despre voce, sunete) Care nu este melodios. /v. a cârâi