Definiții pentru conțurile

CONȚ, conțuri, s. n. (Înv.) Grup de 24 de coli de hârtie. – Din magh. konc.

CONT, conturi, s. n. 1. Socoteală scrisă alcătuită din două părți (debit și credit), care exprimă valoric, în ordine cronologică și sistematică, existența și mișcările unui anumit proces economic pe o perioadă de timp determinată. ◊ Evidența acestor operații. 2. (În expr.) A trece la (sau în) cont = a înscrie la rubrica datoriilor o notă. A cere (cuiva) cont = a da (cuiva) lămuriri asupra faptelor sau intențiilor sale; a se justifica. A ține cont (de ceva) = a avea în vedere, a lua în considerare. Pe cont propriu = pe propria răspundere, în mod independent. În contul (cuiva sau a ceva) = pentru (cineva sau ceva), pe seama (cuiva sau a ceva). – Din fr. compte, it. conto. Cf. germ. Konto.

CONT ~uri n. 1) Ansamblu de operaţii constând din debit şi credit, care exprimă valoric existenţa şi mişcarea unui mijloc sau proces economic într-o anumită perioadă de timp. ~ bugetar. ~ curent. ~ personal. 2) Registru care conţine astfel de operaţii. ♢ A glumi (sau a face spirite) pe ~ul cuiva a lua în râs pe cineva; a-şi bate joc. A ţine ~ de ceva a ţine seama de ceva; a lua în consideraţie. A da cuiva ~ de ceva a da cuiva socoteală de ceva; a se îndreptăţi. Pe ~ pro-priu din proprie iniţiativă şi pe răspunderea sa; din mijloace materiale personale. 3) Listă în care este trecut preţul unei consumaţii într-un local public. 4) Sumă de bani depusă la o casă de economii de o persoană. /<fr. compte