Definiții pentru dispusei

DISPÚNE, dispún, vb. III. 1. Tranz. A hotărî, a decide; a ordona. 2. Intranz. A avea la dispoziție, a avea posibilitatea de a utiliza ceva sau pe cineva după propria dorință. 3. Intranz. A ieși învingător într-o competiție sportivă, într-un meci; a învinge. 4. Tranz. A așeza într-o anumită ordine; a aranja. 5. Refl. A căpăta o bună dispoziție, a deveni vesel; a se înveseli. – Din fr. disposer, lat. disponere (după pune).

DISPÚS, -Ă, dispuși, -se, adj. Aflat într-o situație sau într-o stare sufletească potrivită pentru a face un lucru; înclinat să... gata să... ◊ Expr. A fi (bine) dispus = a) a avea bună dispoziție, a fi vesel, mulțumit; b) a fi ușor amețit de băutură. A fi rău (sau prost) dispus = a fi într-o stare sufletească rea. – V. dispune.

A DISPÚNE dispún 1. tranz. 1) (soluţii, persoane etc.) A alege cu fermitate; a hotărî. 2) A cere în mod autoritar şi oficial; a porunci; a ordona; a comanda. 3) (obiecte, fiinţe) A aşeza într-o anumită ordine; a aranja; a orândui; a rândui; a ordona. 2. intranz. 1) A se folosi după bunul plac. 2) A repurta o victorie într-o competiţie sportivă; a învinge; a birui. /<fr. disposer, lat. disponere

A SE DISPÚNE mă dispún intranz. A căpăta o bună dispoziţie; a deveni vesel; a se înveseli. /<fr. disposer, lat. disponere

DISPÚ//S ~să (~şi, ~se) Care este gata să facă ceva. ♢ A fi (bine sau prost) ~ a) a avea bună (sau rea) dispoziţie; b) a fi vesel, mulţumit (sau nemulţumit). /v. a dispune