Definiții pentru duri

DUR1, -Ă, duri, -e, adj. 1. (Despre corpuri solide) Greu de zgâriat sau de străpuns; tare. 2. (Despre ape) Care conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru apele potabile industriale. 3. (În sintagma) Consoană dură = consoană a cărei articulație nu conține nici un element palatal. 4. Fig. Aspru; sever; violent, brutal, crud. – Din fr. dur, lat. durus.

DUR2 interj., v. dura1.

DUR1 ~ă (~i, ~e) 1) (despre corpuri solide) Care nu se lasă a fi distrus cu uşurinţă; rezistent la actiunea unor forţe din exterior; tare. 2) Care este greu de suportat. Climă ~ă. Pedeapsă ~ă. 3) (despre apă) Care conţine săruri peste limita admisă; aspru. 4): Consoană ~ă consoană a cărei articulaţie nu conţine nici un element palatal. 5) fig. Care se caracterizează prin lipsă de indulgenţă; sever; aspru; exigent. /<fr. dur, lat. durus

DUR2 interj. reg. (se foloseşte pentru a reda zgomotul unui obiect ce se rostogoleşte) ♢ Dur în jos, dur în sus (sau dur încoace, dur încolo) a) se spune despre o mişcare continuă dintr-o parte în alta, despre o agitaţie fără rost; b) se spune despre un schimb de păreri continuu şi contradictoriu. /Onomat.