Definiții pentru lucii

LUCÍ, lucesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi lumină; a străluci, a lumina. 2. A sclipi din cauza luminii; a scânteia. ♦ (Despre ochi) A avea o strălucire deosebită, exprimând o emoție, o dorință etc. 3. Fig. (Despre idei, sentimente) A apărea în mod brusc sau pentru scurt timp. ♦ A se remarca prin calități deosebite. – Lat. *lucire (= lucere).

LÚCIU, -IE, (I) lucii, adj., (II) luciuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre obiecte) Care răsfrânge razele de lumină, care lucește (1); lucitor, lucios. 2. Cu lustru1, lustruit; neted; p. ext. alunecos. ◊ Expr. Sărăcie lucie = sărăcie mare; mizerie. (Adverbial) Sărac luciu = foarte sărac. ♦ Lipsit de obstacole, neted; deschis. 3. (Despre terenuri, drumuri etc.) Acoperit de gheață; lunecos. II. S. n. Aspect al suprafeței unui solid, datorit reflexiei luminii; suprafață strălucitoare a unor obiecte care răsfrâng razele de lumină. ♦ Fig. Strălucire, splendoare. ♦ Lustru. – Din luci (derivat regresiv).

A LUC//Í pers. 3 ~éşte intranz. 1) (despre surse de lumină, corpuri) A răspândi lumină; a arde; a lumina. 2) A avea luciu, reflectând emanaţia unei surse de lumină. 3) fig. (despre lucruri) A părea că luminează (din cauza curăţeniei); a sclipi; a străluci. 4) fig. (despre ochi) A avea o strălucire deosebită (din cauza unei emoţii puternice); a scânteia; a sclipi. 5) fig. (despre idei, gânduri) A apărea pentru scurt timp în minte. /<lat. lucire

LÚCI//U1 ~e (~i) 1) Care luceşte; lucios; lucitor. 2) Care a fost lustruit; cu lustru. ♢ Sărăcie ~e sărăcie mare; mizerie. [Sil. -ciu] /v. a luci