Definiții pentru mandre

MÁNDRĂ, mandre, s. f. Îngrăditură de nuiele, de stuf sau de șipci, așezată de-a curmezișul unei ape pentru a înlesni prinderea sau păstrarea peștilor. – Din ngr. mándra.

MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. – Din sl. mondrŭ „înțelept”.

MÁNDR//Ă ~e f. Îngrăditură de stuf sau de nuiele aşezată în bălţi pentru prinderea şi păstrarea peştelui viu. /<ngr. mándra

MÂNDR//U1 ~ă (~i, ~e) 1) Care are sentimentul demnităţii şi onoarei; demn. 2) Care are o părere exagerată despre calităţile sale; plin de sine; încrezut; îngâmfat; înfumurat; fudul; falnic; semeţ; măreţ. 3) Care este cuprins de un sentiment de satisfacţie (ca urmare a unui succes, a unei reuşite sau a unei victorii). 4) Care inspiră admiraţie; plin de semeţie. /<sl. mondru

MÂNDR//U2 ~ă (~i, ~e) m. şi f. Persoană care se află în relaţii de dragoste cu altă persoană de sex opus; iubit. /<sl. mondru