Definiții pentru pantele

PÁNTĂ, pante, s. f. 1. Porțiune de teren cu suprafața înclinată față de planul orizontal, care formează de obicei versantul unei forme de relief; povârniș, coastă. ◊ Loc. adv. și adj. În pantă = înclinat, pieziș. ◊ Expr. A cădea (sau a aluneca) pe panta... (sau pe o pantă...) = a) a se lăsa prins, antrenat de...; b) a se îndrepta către..., a duce către... 2. Unghi ascuțit format de o dreaptă sau de un plan cu dreapta sau cu planul orizontal; tangenta trigonometrică a acestui unghi; înclinare față de orizontală. – Din fr. pente.

PÁNT//Ă ~e f. 1) Porţiune de teren cu suprafaţa înclinată; povârniş; coastă; versant. ♢ A aluneca (sau a cădea) pe o ~ a se lăsa atras. 2) fig. Tendinţă spre viaţa uşoară şi spre rău. 3) mat. Unghi ascuţit format de o dreaptă sau de un plan cu o dreaptă sau cu un plan orizontal; declivitate. 4) Tangentă trigonometrică a acestui unghi. /<fr. pante