Definiții pentru prezență

PREZÉNT2, -Ă, prezenți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care se află în același loc cu vorbitorul sau în locul la care se referă vorbitorul: de față. ♦ (Cu valoare de interjecție) Formulă prin care cei de față răspund la apelul nominal. ♦ Existent. 2. Care se petrece în timpul vieții vorbitorului sau în epoca la care el se referă; actual, contemporan; care se petrece chiar acum, în momentul de față. ♦ De care ești conștient, la care te gândești sau care te preocupă la un moment dat. II. S. n. 1. Perioadă de timp variabilă, concepută ca o unitate distinctă între trecut și viitor; epoca, timpul actual, contemporan; contemporaneitate; p. ext. situație actuală. ◊ Loc. adv. În prezent = azi, acum. 2. (Gram.) Timp al verbului care arată că o acțiune se petrece în momentul vorbirii sau că este de durată. ◊ Prezent istoric = prezent cu valoare de perfect, care se întrebuințează de obicei în narațiune pentru a da stilului o mai mare forță de evocare. – Din lat. praesens, -ntis, fr. présent.

PREZÉNT1, prezente, s. n. (Înv.) Dar, cadou. – Din fr. présent.

PREZENTÁ, prezínt, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut celor de față, spunând numele, ocupația etc.; a face cunoștință (cu cineva); a (se) recomanda. ♦ Refl. A deveni prezent în memorie, a apărea în memorie ♦ Tranz. A înfățișa (publicului) un spectacol, aspectele unei activități, rezultatul unor cercetări etc. 2. Refl. A apărea, a se înfățișa într-un anumit loc sau în fața cuiva pentru a răspunde unei anumite obligații sau pentru a oferi ori a solicita ceva. ◊ Refl. și tranz. Spec. A (se) înfățișa la un examen, la un concurs, la alegeri etc. 3. Tranz. A pune înainte, a înmâna, a oferi, a da. ◊ Expr. A prezenta arma = a da onorul cu arma. 4. Tranz. (Despre lucruri supuse unei examinări) A avea o anumită însușire, caracteristică. ♦ Refl. A avea aparența de..., a se înfățișa ca... – Din fr. présenter, lat. praesentare.

PREZÉNȚĂ, prezențe, s. f. Faptul de a fi prezent undeva; existența cuiva sau a ceva într-un loc sau într-un timp anumit. ◊ Listă (sau caiet, condică) de prezență = listă (sau caiet, condică) în care semnează cei prezenți la un curs, la serviciu etc. Prezență de spirit = promptitudine demonstrată de cineva în împrejurări dificile sau neprevăzute. ◊ Loc. prep. În prezența (cuiva) = fiind de față (cineva); în fața, înaintea (cuiva). ♦ Existență. ♦ Manifestare a unei personalități (de prestigiu). – Din fr. présence.

PREZÉN//T1 ~tă (~ţi, ~te) 1) Care este de faţă; aflat acolo unde se vorbeşte sau se face ceva. ♢ ~! formulă de răspuns a celui care este) aici! de faţă! 2) (despre acţiuni, procese) Care are loc în timpul de faţă; actual. /<lat. praesens, ~ntis, fr. présent

A PREZENTÁ prezínt tranz. 1) A aduce în prezenţa (cuiva), menţionând numele şi alte informaţii, pentru a face să fie cunoscut; a recomanda. 2) (obiecte) A pune în faţă; a înfăţişa; a arăta. ♢ ~ arma a mânui arma într-un mod special pentru a da onorul. 3) (lucrări, proiecte, planuri etc.) A aduce spre examinare, expunând vederii sau făcând cunoscut conţinutul (pe scurt). 4) (spectacole, emisiuni, reprezentaţii etc.) A face cunoscut publicului (interpretând, expunând etc.). 5) (candidaţi) A face să fie înscris în calitate de participant (la un concurs, la alegeri etc.). 6) A însemna prin sine; a constitui; a reprezenta. /<fr. présenter, lat. praesentare

A SE PREZENTÁ mă prezínt intranz. 1) (despre persoane) A apărea în propria persoană (în faţa unei autorităţi); a-şi face apariţia personal (undeva); a se înfăţişa; a compărea. 2) A apărea sub un anumit aspect, într-o formă concretă (ca alt obiect sau persoană); a se înfăţişa. ♢ ~ bine (sau rău) a produce (la prima vedere) o impresie bună (sau rea). /<fr. présenter, lat. praesentare

PREZÉNŢ//Ă ~e f. Faptul de a fi prezent undeva. ♢ Condică de ~ condică în care semnează persoanele prezente. ~ de spirit promptitudine în situaţiile imprevizibile. În ~a cuiva de faţă cu cineva. A face act de ~ a asista undeva numai de formă (din datorie sau din politeţe). /<fr. présence