Definiții pentru sfărâma

SFĂRÂMÁ, sfărâm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma.

SFĂRẤMĂ, sfărâme, s. f. (Rar) Sfărâmătură. – Cf. sfărâma.

A SFĂRÂMÁ sfărâm tranz. 1) (obiecte fragile sau casante) A face să se sfărâme. 2) A face să eşueze; a zădărnici. ♢ ~ lanţurile robiei a scăpa de robie, dobândind libertatea. /Din fărâma

A SE SFĂRÂMÁ mă sfărâm intranz. 1) (despre obiecte fragile sau casante) A-şi pierde integritatea, prefăcându-se în cioburi; a se sparge în bucăţi. 2) fig. (despre persoane) A depune maximum de efort (pentru realizarea unei acţiuni); a se strădui din răsputeri. /Din fărâma