Definiții pentru taro

ȚÁRĂ, țări, s. f. I. 1. Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ și politic într-un stat; p. ext. stat. ◊ Expr. Țara lui Cremene (sau a lui Papură-Vodă) = loc fără stăpân, unde fiecare face ce-i place, fără să dea seamă cuiva. (Fam.) Te joci cu țara în bumbi? formulă prin care se atrage atenția cuiva că greșește atunci când subestimează o persoană sau o problemă. A plăti (cât) un colț de țară = a valora foarte mult. A pune țara la cale = a) a conduce, a administra o țară; b) (ir.) a discuta o chestie importantă (de ordin politic) fără a avea competența necesară; p. ext. a discuta multe și de toate. (Pop.) A se duce la țară (sau în țări) = a se duce în lume. Țara e largă = ești liber să faci ce vrei, să pleci unde vrei. La colț de țară sau la mijloc de masă și la colț de țară = într-un loc ferit de primejdii. Peste nouă (sau șapte) mări (și) peste nouă (sau șapte) țări = foarte departe. A ajunge (sau a se face, a rămâne) de poveste în țară = a i se duce cuiva vestea, a ajunge de pomină. (Fam.) A sta prost (sau rău) cu țara = a nu avea bani. Țara nimănui = a) (în basme) țară fără stăpân; b) spațiu neocupat de armate între două fronturi de luptă; zonă neutră. ♦ (Intră în denumirea unor state sau ținuturi) Țara Românească, Țările de Jos. ♦ (În vechea organizare politică și administrativă a României) Provincie. 2. Regiune, ținut, teritoriu. ♦ Șes. 3. Locul în care s-a născut sau trăiește cineva; patrie. 4. (În opoziție cu oraș) Mediu rural, sat. ◊ Loc. adj. De (sau de la) țară = de la sat; rural. II. 1. Locuitorii unei țări (I 1); popor; națiune; p. ext. oameni, lume. ◊ Expr. A afla târgul și țara = a afla toată lumea. A se pune cu țara = a intra în conflict cu toată lumea. 2. (Înv.) Populație de la sate; țărănime. [Var.: (înv.) țeáră s. f.] – Lat. terra.

ȚẤRĂ s. f. (Pop.) Ruptură, zdreanță. ◊ Loc. adj. și adv. O țâră = puțin, nițel. ◊ Expr. A se face țâră = a) a se rupe, a se face bucăți; b) a se ghemui de frică. – Et. nec.

TÁRĂ1, tare, s. f. 1. Dara. 2. Nume dat unor greutăți nemarcate formate din diferite bucăți de metal sau de sticlă, care se întrebuințează la diferite cântăriri de laborator. 3. (Mil.) Denumire pentru caracteristicile fizico-chimice de bază ale pulberii (3). [Var.: tará s. f.] – Din ngr. tára.

TÁRĂ2, tare, s. f. Defect fizic sau moral (ereditar); meteahnă. – Din fr. tare.

TÁR//Ă1 ~e f. 1) v. DARA. 2) Ansamblu de greutăţi în formă de alice folosite pentru cântăriri în laborator. [G.-D. tarei] /<ngr. tára

TÁR//Ă2 ~e f. pop. Defect (fizic sau moral) congenital. [G.-D. tarei] /<fr. tare

ŢÁR//Ă ţări f. 1) Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ şi politic. ~ industrial-agrară. ♢ A trece peste mări şi ţări a face un drum foarte departe. ~a lui Cremene loc unde domneşte anarhia. A pune ~a la cale a discuta chestiuni majore fără a avea competenţa necesară. ~a nimănui a) comunitate dezorganizată; b) zonă neutră (între două armate inamice). 2) Totalitate a locuitorilor unui astfel de teritoriu. ♢ A se pune cu ~a a intra în conflict cu toată lumea. A afla târgul şi ~a a afla toată lumea. 3) Loc unde s-a născut şi trăieşte o persoană; patrie; baştină. 4) fig. Teritoriu de mare întindere având anumite caracteristici specifice (de climă, de relief, resurse economice); meleag; ţinut; regiune. ♢ La ~ la sat. De ~ rural. [G.-D. ţării] /<lat. terra

ŢÂRĂ f. pop. : O ~ a) o cantitate foarte mică; puţin de tot; un pic; oleacă; niţel; b) o clipă; un moment. /Din ţâr