Definiții pentru înaltă

ÎNÁLT, -Ă, înalți, -te, adj. 1. Care se ridică mult în sus; foarte ridicat. ◊ Frunte înaltă = frunte mare, lată. ♦ (Substantivat, n.) Înălțime. ♦ (Despre ființe) De statură mare. ♦ Care se găsește la înălțime (mare). 2. (Despre sunete) Ascuțit2, subțire, acut. 3. (Despre tensiunea curentului electric, despre presiuni) Care are valoare sau măsură mare. ♦ (Despre frecvență) Cu un număr mare de perioade pe unitatea de timp. 4. Fig. Care este situat pe o treaptă ridicată în scara valorilor sau a importanței; superior; deosebit, important; distins, măreț. ◊ Înaltă fidelitate = calitate a unor aparate sau sisteme electroacustice de a reda cât mai fidel semnalele sonore (înregistrate); hi.-fi. [Var.: nalt, -ă adj.] – Lat. in altum.

ÎNĂLȚÁ, înálț, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) îndrepta în sus; a (se) ridica. ◊ Expr. (Tranz.) A(-și) înălța ochii = a privi în sus. (Intranz.) A înălța din umeri = a ridica din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare etc. ♦ Tranz. A face să fie mai înalt prin ridicare și așezare pe un obiect situat mai sus etc. ♦ Refl. (Rar; cu determinarea „pe cal”, „în șa”) A se urca pe cal; a încăleca. 2. Refl. A deveni mai înalt; a crește. 3. Refl. (Despre clădiri, monumente etc.) A apărea, a se ivi (în toată înălțimea). 4. Tranz. A construi, a clădi. A înălța o casă. 5. Tranz. A ridica vocea, tonul; a pronunța tare. ♦ Refl. (Despre voce, glas, sunete) A se auzi (limpede). 6. Tranz. A ridica pe cineva în rang. ♦ Fig. A ridica din punct de vedere spiritual. Poezia înalță sufletul. ♦ Refl. A se arăta trufaș; a se mândri. [Var.: (reg.) nălțá vb. I] – Lat. inaltiare (< altus).

ÎNÁL//T1 ~tă (~ţi, ~te) (în opoziţie cu scund şi jos) 1) Care se întinde mult în sus. Casă ~tă. ♢ Frunte ~tă frunte lată, mare. 2) Care se află la mare înălţime. Loc ~. 3) Care este mare de statură; lung. Un om ~. 4) Care este ridicat (ca valoare, intensitate, mărime etc.). Curent electric de ~tă tensiune. Recoltă ~tă. 5) (despre sunete, voci) Care are un ton subţire. Notă ~tă. /<lat. in altum

A ÎNĂLŢÁ înálţ 1. tranz. 1) A îndrepta în sus; a ridica. ~ via pe araci. 2) A face să devină mai înalt. ~ un perete. 3) (clădiri, construcţii) A făuri prin lucrări de construcţie; a ridica; a dura; a edifica; a construi; a zidi; a clădi. ~ un nou oraş. 4) (vocea, tonul) A face să crească în intensitate. ~ glasul. 5) înv. A ridica în grad; a avansa. 6) fig. A face să devină mai nobil; a înnobila. Muzica înalţă sufletul. 7) fam. A ridica în slăvi; a slăvi; a glorifica; a exalta; a elogia; a cânta. 2. intranz. : ~ din umeri a face un gest de neştiinţă sau de nedumerire. /<lat. inaltiare

A SE ÎNĂLŢÁ mă înálţ intranz. 1) A creşte în înălţime; a se ridica. 2) A se îndrepta în sus; a se ridica. 3) (despre clădiri, monumente etc.) A se impune prin înălţime evidenţiindu-se. /<lat. inaltiare