Definiții pentru înfipt

ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc În ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Prez. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere.

ÎNFÍPT, -Ă, înfipți, -te, adj. 1. Nemișcat, neclintit, țeapăn. 2. (Fam.) Îndrăzneț, cutezător; p. ext. obraznic. ♦ (Adverbial) De-a dreptul, direct. – V. înfige.

A ÎNFÍGE înfíg tranz. 1) (obiecte ascuţite la vârf) A face să intre (adânc) cu ascuţişul; a împlânta. ~ un ac. ~ un par în pământ. ♢ ~ ochii a privi ţintă. 2) A face să intre în ascuţişul a ceva. ~ carnea în frigare. /<lat. infigere

A SE ÎNFÍGE mă înfíg intranz. fig. (despre persoane) 1) A se avânta cu energie şi cu poftă. ~ la sarmale. 2) A se băga în mod obraznic; a se amesteca nepoftit. ~ în discuţie. /<lat. infigere

ÎNFÍP//T ~tă (~ţi, ~te) 1) v. A ÎNFIGE. 2) fam. Care nu se dă bătut; băţos. 3) depr. Care este stăpânit de mândrie şi impertinenţă. /v. a înfige