Definiții pentru țari

ȚAR, țari, s. m. Titlu purtat în trecut de monarhii unor state slave; persoană care purta acest titlu. – Din rus. țar.

ȚÁRĂ, țări, s. f. I. 1. Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ și politic într-un stat; p. ext. stat. ◊ Expr. Țara lui Cremene (sau a lui Papură-Vodă) = loc fără stăpân, unde fiecare face ce-i place, fără să dea seamă cuiva. (Fam.) Te joci cu țara în bumbi? formulă prin care se atrage atenția cuiva că greșește atunci când subestimează o persoană sau o problemă. A plăti (cât) un colț de țară = a valora foarte mult. A pune țara la cale = a) a conduce, a administra o țară; b) (ir.) a discuta o chestie importantă (de ordin politic) fără a avea competența necesară; p. ext. a discuta multe și de toate. (Pop.) A se duce la țară (sau în țări) = a se duce în lume. Țara e largă = ești liber să faci ce vrei, să pleci unde vrei. La colț de țară sau la mijloc de masă și la colț de țară = într-un loc ferit de primejdii. Peste nouă (sau șapte) mări (și) peste nouă (sau șapte) țări = foarte departe. A ajunge (sau a se face, a rămâne) de poveste în țară = a i se duce cuiva vestea, a ajunge de pomină. (Fam.) A sta prost (sau rău) cu țara = a nu avea bani. Țara nimănui = a) (în basme) țară fără stăpân; b) spațiu neocupat de armate între două fronturi de luptă; zonă neutră. ♦ (Intră în denumirea unor state sau ținuturi) Țara Românească, Țările de Jos. ♦ (În vechea organizare politică și administrativă a României) Provincie. 2. Regiune, ținut, teritoriu. ♦ Șes. 3. Locul în care s-a născut sau trăiește cineva; patrie. 4. (În opoziție cu oraș) Mediu rural, sat. ◊ Loc. adj. De (sau de la) țară = de la sat; rural. II. 1. Locuitorii unei țări (I 1); popor; națiune; p. ext. oameni, lume. ◊ Expr. A afla târgul și țara = a afla toată lumea. A se pune cu țara = a intra în conflict cu toată lumea. 2. (Înv.) Populație de la sate; țărănime. [Var.: (înv.) țeáră s. f.] – Lat. terra.

ȚÂR1 interj. Cuvânt care imită zgomotul intermitent produs de greier și de alte insecte sau de un lichid care se scurge picurând de undeva. [Var.: țârc interj.] – Onomatopee.

ȚÂR2, țâri, s. m. 1. Scrumbie mică de mare, care se pescuiește primăvara și se consumă mai ales sărată și uscată. 2. Fig. Om foarte slab. – Din ngr. tsiros.

TÁRE, tari, adj., adv. I. Adj. 1. Care are o consistență solidă, care opune rezistență la apăsare și nu poate fi ușor pătruns, străbătut, desfăcut, despicat; lipsit de moliciune, solid; p. ext. trainic, durabil. ♦ Care este mai consistent decât în mod obișnuit; vârtos, des; (despre pâine) uscat; (despre ouă) răscopt. ♦ Fortificat, întărit. 2. Care este lipsit de elasticitate, care nu se îndoaie (decât cu greu), fără suplețe; (despre pânză sau obiecte de pânză) scrobit, apretat. ◊ Pânză tare = pânză (cu țesătură rară) foarte apretată, folosită în croitorie. 3. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Care are forță sau rezistență fizică, voinic, robust, viguros, puternic. ◊ Expr. (A fi) tare de(-o) ureche (sau de urechi) = (a fi) surd. 4. (Despre oameni și despre manifestările lor) Care este în stare să reziste, să facă față încercărilor, cu voință fermă, energic, dârz, neclintit. ◊ Expr. (A fi) tare de fire (sau de inimă) = (a fi) curajos, rezistent. ♦ (Despre colectivități) Plin de forță, puternic. ♦ Neînduplecat. 5. Care dispune de putere, de autoritate, care este stăpân pe o situație; atotputernic. ♦ Care posedă cunoștințe temeinice într-un domeniu; doct, priceput. 6. (Despre argumente) Convingător, concludent; clar, categoric. 7. (Despre fenomene ale naturii) Care se manifestă cu violență. ♦ Vorbe (sau cuvinte) tari = vorbe aspre, grele, jignitoare, insultătoare, injurioase. 8. (Despre sunete, zgomote) Care este emis cu putere, care răsună până departe, se aude bine. 9. (Despre aer) Răcoros, rece, tăios; p. ext. curat, ozonat. ♦ Care produce o impresie puternică asupra organelor de simț; pătrunzător, intens, ascuțit. 10. (Despre băuturi alcoolice) Care are o concentrație mare de alcool. ♦ (Despre unele substanțe alimentare, chimice sau medicamentoase) Care are o concentrație mare (și produce un efect puternic); p. restr. picant. 11. (Despre culori) Bătător la ochi; viu, puternic, intens, aprins. II. Adv. 1. Foarte, mult, extrem, teribil, grozav. ◊ (Pe lângă adjective sau adverbe, ajută la formarea superlativului) Îți voi rămâne tare recunoscător. 2. Cu forță, cu intensitate, cu putere. 3. (Pe lângă verbe ca „a vorbi”, „a spune”, „a cânta” etc.) Cu glas articulat, pentru a fi auzit de cei din jur; cu glas ridicat, pentru a se auzi bine sau departe. 4. Iute, repede. – Lat. talem.

TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.

TÁRE1 adv. 1) Extrem de; foarte. 2) Cu putere; cu intensitate. A striga ~. 3) Iute; repede. A alerga ~. /<lat. talis

TÁR//E2 ~i adj. 1) (în opoziţie cu moale sau cu slab) Care are o consistenţă solidă şi nu poate fi distrus la acţiunea forţelor din afară; dur. Lemn ~. 2) (în opoziţie cu mlădios) Care este lipsit de flexibilitate; ţeapăn; neflexibil; inflexibil. Bară ~. 3) Care a devenit mai consistent, mai dens. Tencuială ~. 4) pop. (despre fiinţe sau părţi ale corpului lor) Care este înzestrat cu mare forţă fizică; puternic; voinic. Mâini ~i. 5) (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădeşte caracter puternic; cu voinţă fermă. Poziţie ~. ♢ A fi ~ de fire (sau de inimă) a nu-şi pierde firea în momentele grele. Cei ~i cei care au putere în societate. A fi ~ şi mare a fi cu mare influenţă; a fi puternic. A se face ~ şi mare a face pe grozavul; a se grozăvi. A fi ~ pe piaţă a fi stăpân pe situaţie. Sus şi ~ în gura mare; cu toată convingerea. 6) Care are însuşiri pozitive; înzestrat cu calităţile necesare. Elev ~. 7) (despre acţiuni, fenomene ale naturii) Care are intensitate mare, sporită. Vânt ~. 8) (despre mirosuri, substanţe, băuturi etc.) Care are o concentraţie mai mare decât cea normală. Aromă ~. 9) (despre aer) Care este răcoros; rece. /<lat. talis

A TÂR//Î́ ~ăsc tranz. 1) (obiecte sau fiinţe) A face să se mişte, ducând cu greu (după sine); a trage. ♢ ~ (sau a trage) barca pe uscat a trăi foarte greu. ~ pe cineva în noroi a face să comită fapte reprobabile; a compromite. 2) A face să se târască. /<sl. trĕti

A SE TÂR//Î mă ~ăsc intranz. 1) (despre persoane sau despre animale) A se mişca greu, cu trupul lipit de pământ. ♢ ~ în faţa cuiva a manifesta servilism faţă se cineva. 2) (despre oameni) A merge încet, cu greu, abia ducându-şi picioarele; a se tăbârci. 3) (despre obiecte care atârnă) A se freca de pământ (în timpul mişcării). /<sl. trĕti

ŢAR ~i m. ist. (în Rusia şi în alte state slave; folosit şi ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducător absolut al ţării; monarh; suveran; împărat; rigă; rege. /<rus. ţar, sl. ţaru

ŢÁR//Ă ţări f. 1) Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ şi politic. ~ industrial-agrară. ♢ A trece peste mări şi ţări a face un drum foarte departe. ~a lui Cremene loc unde domneşte anarhia. A pune ~a la cale a discuta chestiuni majore fără a avea competenţa necesară. ~a nimănui a) comunitate dezorganizată; b) zonă neutră (între două armate inamice). 2) Totalitate a locuitorilor unui astfel de teritoriu. ♢ A se pune cu ~a a intra în conflict cu toată lumea. A afla târgul şi ~a a afla toată lumea. 3) Loc unde s-a născut şi trăieşte o persoană; patrie; baştină. 4) fig. Teritoriu de mare întindere având anumite caracteristici specifice (de climă, de relief, resurse economice); meleag; ţinut; regiune. ♢ La ~ la sat. De ~ rural. [G.-D. ţării] /<lat. terra

ŢÂR1 interj. 1) (se foloseşte, repetat, pentru a reda zgomotul produs de un lichid ce ţârâie). 2) (se foloseşte, prelungit, pentru a imita sunetul produs de unele insecte). 3) (se foloseşte, prelung, pentru a imita sunetul produs de o sonerie etc.). /Onomat.

ŢÂR2 ~i m. 1) Peşte marin, de talie mică, cu corp lunguieţ, de culoare albastră, care se consumă sărat şi uscat. 2) fig. Persoană slabă, costelivă. /<ngr. tsíros