Definiții pentru țipăt

ȚIPÁ1, țip, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni) A striga cu glas tare și ascuțit (de durere, de spaimă); a zbiera. ♦ A vorbi cu glas ridicat; a-și manifesta față de cineva nemulțumirea, enervarea, mânia prin vorbe răstite; a se răsti la cineva. ♦ A scoate sunete stridente, asurzitoare dintr-un instrument muzical. 2. (Despre animale) A scoate strigăte specifice puternice, ascuțite. 3. Fig. (Despre culori sau obiecte colorate) A face o impresie neplăcută (din cauza intensității sau a stridenței nuanțelor); a bate la ochi. – Et. nec.

ȚIPÁ2, țip, vb. I. Tranz. (Reg.) 1. A arunca, a azvârli. ♦ Spec. A arunca de pe sine o haină, un obiect de îmbrăcăminte etc. 2. A scoate, a da afară. 3. A alunga, a goni. – Et. nec.

ȚIPÁT, -Ă, țipați, -te, adj. (Rar) Rostit cu glas tare și ascuțit; strident. – V. țipa1.

ȚÍPĂT, țipete, s. n. Strigăt ascuțit (de durere sau de spaimă), zbieret, urlet, strigăt. [Var.: țípet s. n.] – Țipa1 + suf. -ăt.

A ŢIPÁ ţip intranz. 1) (despre fiinţe) A scoate ţipete; a răcni; a striga. ~ de durere. 2) A vorbi pe un ton ridicat; a-şi manifesta nemulţumirea sau mânia prin vorbe răstite; a striga; a vocifera. ~ la copii. /Orig. nec.

ŢÍP//ĂT ~ete n. Strigăt puternic (scos de om sau de unele animale); răcnet; răget. ~ ascuţit. /a ţipa + suf. ~ăt