Definiții pentru câști

CÁSCĂ, căști, s. f. 1. Acoperământ pentru cap, făcut din metal, din piele sau din cauciuc și folosit de militari, de unii sportivi și de unii muncitori pentru protecția capului. ♦ Dispozitiv metalic în atelierele de coafat, în forma unei căciuli, folosit la uscatul părului. 2. Dispozitiv alcătuit din unul sau din două receptoare fixate pe urechi, care servește la ascultarea transmisiunilor radiofonice, telefonice etc. – Din fr. casque.

CAST, -Ă, caști, -ste, adj. Pur, nepătat, neprihănit; virtuos. – Din lat. castus.

CĂSCÁ, casc, vb. I. 1. Tranz. A deschide gura pentru a vorbi, pentru a striga, pentru a mânca etc. ◊ Expr. A căsca gura = a privi cu interes, cu mirare sau curiozitate naivă; p. ext. a umbla fără nici o treabă, a pierde vremea. A căsca ochii = a deschide ochii tare, mai ales de mirare; a se holba, a se zgâi; p. ext. a băga de seamă, a fi atent. ◊ Compus: cască-gură s. m. = gură-cască. 2. Intranz. A deschide gura mare printr-o mișcare de inspirare adâncă, urmată de o expirație prelungită, trădând oboseală, plictiseală și mai ales somn. 3. Refl. (Despre obiecte) A se deschide (puțin); a se crăpa. – Lat. *cascare.

CẤȘTI, câștiuri, s. n. (Înv.) Sumă de bani plătită cuiva la date fixe și care reprezintă de obicei o rată din arenda unei moșii. – Din tc. kıșt.

CÁSCĂ căşti f. 1) Acoperământ de protecţie pentru cap, purtat de unele persoane (militari, pompieri, sportivi, mineri etc.). 2) Aparat electric în formă de căciulă, care serveşte la uscarea părului. 3) Receptor electroacustic, compus din una sau două capsule telefonice, care se pun la ureche pentru a asculta unele transmisiuni radiofonice. [G.-D. căştii] /<fr. casque

CAST ~ă (caşti, ~e) Care este cinstit şi neprihănit; pur. /<lat. castus

A CĂSCÁ casc 1. tranz. (gura) A desface despreunând buzele şi fălcile (pentru a mânca, a vorbi etc.); a deschide. ♢ ~ gura (la ceva sau la cineva) a) a privi cu curiozitate sau mirare naivă la ceva sau la cineva; b) a umbla fără nici o treabă (uitându-se în toate părţile). ~ ochii a) a face ochi mari (de mirare, de spaimă etc.); a se holba; b) a băga de seamă; a fi atent. Cască-gură (sau gură-cască) calificativ atribuit unei persoane care umblă fără nici un rost. 2. intranz. A deschide larg gura printr-o mişcare reflexă, inspirând adânc şi expirând prelung (din cauza somnului, oboselii etc.). /<lat. cascare

A SE CĂSCÁ se cáscă intranz. (despre obiecte) A forma crăpături, lăsând să se vadă în interior. /<lat. cascare