Definiții pentru calm

CALM, -Ă, calmi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre natură) Care se află în stare de liniște deplină. ◊ Calm ecuatorial = zonă îngustă de o parte și de alta a ecuatorului, cu presiune atmosferică scăzută, vânturi slabe și ploi abundente. Calm tropical = zonă aflată între zona alizeelor și cea a vânturilor dominante de vest. Calm plat = stare a mării în care aceasta nu are ondulații. ♦ (Despre procese) Care se desfășoară liniștit. 2. (Despre oameni, despre manifestările și stările lor sufletești) Care se stăpânește; stăpânit, cumpănit, liniștit; p. ext. potolit, domol, așezat, flegmatic, imperturbabil. II. S. n. 1. Stare de liniște deplină a atmosferei. 2. Stăpânire de sine, sânge rece, tact în acțiuni, în vorbire. ♦ Pace sufletească, lipsă de frământări. – Din fr. calme.

CALM1 ~ă (~i, ~e) 1) (despre natură) Care se caracterizează prin lipsă de agitaţie; care se află în stare de linişte deplină. 2) (despre persoane) Care îşi stăpâneşte sentimentele şi acţiunile; stăpân pe sine. 3) (despre sentimente şi manifestări ale oamenilor) Care denotă stăpânire de sine; caracterizat prin cumpănire. /<fr. calme

CALM2 n. 1) Lipsă de agitaţie în natură; stare de linişte în atmosferă. 2) Lipsă de nervozitate; stăpânire de sine; sânge rece. /<fr. calme