Definiții pentru caței

CÁȚĂ1, cațe, s. f. (Reg.) Băț lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile. – Cf. acăța.

CÁȚĂ2, cațe, s. f. (Fam.) Persoană rea și cicălitoare. – Cf. cața.

CĂȚÉL, căței, s. m. I. 1. Pui de câine; p. ext. pui de animal sălbatic (asemănător cu câinele). ◊ Expr. (Fam.) Cu cățel, cu purcel = cu întreaga familie și cu tot avutul; cu tot ce are. 2. Fig. Om lingușitor și fără scrupule. 3. Compuse: (Zool.) cățelul-pământului = orbeț; cățel-de-mare = corosbină; cățel-de-frasin sau cățelul-frasinului = cantaridă. II. Fiecare dintre părțile care compun căpățâna de usturoi. – Lat. catellus.

CÁŢ//Ă1 ~e f. pop. Unealtă constând dintr-un băţ lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile. /v. a agăţa

CÁŢ//Ă2 ~e f. pop. Persoană răutăcioasă şi sâcâitoare. /Din caţa

CĂŢÉ//L ~i m. 1) Pui de câine. ♢ Cu ~ (şi) cu purcel cu toţi ai casei; cu toate catrafusele. 2) Pui de animal sălbatic asemănător câinelui. 3): ~ de usturoi fiecare dintre bucăţelele de usturoi care formează căpăţâna. /<lat. cattellus