Definiții pentru ceată

CEÁTĂ, cete, s. f. 1. Grup (neorganizat) de oameni, adunați de obicei în vederea unui scop comun. ♦ (Urmat de determinări) Grămadă de animale (de același fel). 2. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Grup de organizare specială, militară și fiscală, alcătuit din subalternii de la sate ai dregătorilor domnești; pâlc (2), stol (2); trupă înarmată și organizată. – Din sl. četa.

CEÁȚĂ, cețuri, s. f. 1. Particule de apă rezultate din vaporizarea apei de pe pământ, aflate în suspensie în atmosferă, la suprafața solului, și care îngreuiază vizibilitatea; negură, pâclă. 2. (Impr.) Aburii care se condensează pe o sticlă, pe o suprafață netedă. – Lat. caecia (< caecus „orb”).

CEÁTĂ céte f. 1) Grup (mare) de oameni care urmăresc acelaşi scop. O ~ de copii. 2) (în evul mediu) Unitate militară cu efectiv redus; pâlc. [G.-D. cetei; Sil. cea-tă] /<sl. ţeta

CEÁŢĂ céţuri f. 1) Fenomen meteorologic care constă dintr-o aglomeraţie de particule de apă, ce plutesc în atmosferă (reducând vizibilitatea). ♢ A vedea ca prin ~ a nu vedea limpede. 2) fig. rar Abureală apărută pe o sticlă. [G.-D. ceţii; Sil. cea-ţă] /<lat. caecia