Definiții pentru clefăit

CLEFĂÍ, cléfăi, vb. IV. 1. A mânca urât și cu zgomot; a plescăi, a clefeti. 2. Intranz. A deschide și a închide gura plescăind. ♦ Fig. A vorbi repede, nedeslușit, articulând prost cuvintele. 3. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi. – Formație onomatopeică.

CLEFĂÍT, clefăituri, s. n. Faptul de a clefăi; zgomot produs de cel care clefăie. – V. clefăi.

A CLEFĂÍ cléfăi intranz. 1) A mânca lacom făcând zgomot cu limba şi cu buzele; a plescăi. 2) A plesni din buze (în semn de plăcere sau de uimire); a plescăi. 3) fig. A vorbi nedesluşit, producând un zgomot urât la pronunţarea cuvintelor. /Onomat.

CLEFĂÍT ~uri n. 1) v. A CLEFĂI. 2) Sunet caracteristic produs de cel care clefăie; plescăit. /v. a clefăi