Definiții pentru creieri

CRÉIER, creieri, s. m. 1. Partea cea mai importantă a sistemului nervos central la animale, organ al gândirii și al conștiinței la om, situat în cutia craniană și compus din trunchiul cerebral, creierul mic și emisferele cerebrale. ◊ Creierul mic = parte a creierului situată in regiunea posterioară și inferioară a craniului; cerebel. Creierul mare = parte a creierului situată în regiunea anterioară și superioară a craniului. 2. Fig. Minte, inteligență, judecată. ♦ Element care organizează și conduce o acțiune. 3. (În expr.) Creierii (sau creierul) munților = locurile cele mai înalte și mai greu accesibile ale munților. [Var.: (înv.) críer s. m.] – Lat. c(e)rebellum.

CRÉIER ~i m. 1) Organ central al sistemului nervos la om şi la animale, aflat în cutia craniană; encefal. ♢ ~ul mare parte a creie-rului care se află în regiunea anterioară şi superioară a craniului. ~ul mic parte a creierului care se află în regiunea posterioară şi inferioară a craniului; cerebel. A-şi zbura (sau a-i zbura cuiva) ~ii a-şi trage (sau a-i trage cuiva) un glonte în cap. 2) Facultatea de a gândi; minte; judecată; raţiune; intelect. 3) fig. Forţă organizatorică şi conducătoare a unei acţiuni. 4): ~ii (sau ~ul) munţilor locurile centrale, înalte şi greu accesibile ale munţilor. [Sil. cre-ier] /<lat. crebrum