Definiții pentru dințare

DINȚÁ, dințéz, vb. I. Tranz. A face dinți (2) pe marginea unui obiect. – Din dințat (derivat regresiv) sau din dinte.

DINȚÁR, dințare, s. n. 1. Unealtă cu care se înclină dinții ferăstrăului de o parte și de alta a pânzei lui. 2. Grătar în dreptul scocului morii. – Dinte + suf. -ar.

DINȚÁRE, dințări, s. f. Acțiunea de a dința și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Totalitatea dinților unui obiect. – V. dința.

A DINŢ//Á ~éz tranz. (obiecte) A prevedea cu crestături în formă de dinţi. /Din dinţat

DINŢÁR ~e n. 1) Instrument pentru reglarea dinţilor unui ferăstrău. 2) Grătar aşezat în faţa scocului morii care opreşte pătrunderea murdăriei ce vine pe apă. /dinte + suf. ~ar