Definiții pentru dinte

DÍNTE, dinți, s. m. 1. Fiecare dintre organele osoase mici, acoperite cu un strat de smalț, așezate în cavitatea bucală a majorității vertebratelor și servind de obicei pentru a rupe, a mesteca și a fărâmița alimentele; p. restr. fiecare dintre organele osoase mici așezate în partea din față a maxilarelor. ◊ Dinte de lapte = fiecare dintre dinții care le cresc copiilor în primii ani ai vieții și care cad mai târziu, fiind înlocuiți cu dinții definitivi. ◊ Expr. Soare cu dinți = soare pe timp geros, răcoros sau ploios. A se ține de ceva cu dinții = a nu ceda cu nici un preț, a nu renunța la ceva în ruptul capului. Înarmat până în dinți = puternic înarmat. A-i scoate (cuiva) și dinții din gură = a-i lua (cuiva) tot ce are, a sărăci (pe cineva) cu desăvârșire. A-și arăta dinții = a amenința; a se manifesta în mod nefavorabil. Printre dinți = (în legătură cu verbe de declarație) neclar, nedeslușit (și cu nemulțumire). A avea un dinte împotriva (sau contra) cuiva = a avea un motiv de nemulțumire, de supărare sau de dușmănie împotriva cuiva. ♦ Compuse: dintele-dracului = plantă erbacee cu flori albe, roșii-purpurii sau verzui așezate în spice (Polygonum hydropiper); (porumb) dinte-de-cal (sau dintele-calului) = varietate de porumb cu boabe mari, late și albicioase, cu un șănțuleț la vârf. 2. Fiecare dintre crestăturile, zimții, proeminențele (ascuțite și regulate) de pe marginea unor unelte sau piese de mașină; fiecare dintre colții pieptenului, ai greblei, ai grapei etc. 3. Înălțime stâncoasă, izolată, cu pereții abrupți; colț. – Lat. dens, -ntis.

DÍN//TE ~ţi m. 1) Formaţie osoasă fixată în maxilar care serveşte pentru a muşca, a rupe şi a mesteca hrana sau ca mijloc de apărare. ♢ ~ţi de lapte primii dinţi care le cresc copiilor (şi care cad, fiind înlocuiţi cu alţii). Soare cu ~ţi soare pe timp geros sau răcoros. A se ţine de ceva cu ~ţii a nu se lăsa de ceva cu nici un preţ. Printre ~ţi a) nelămurit, neîn-ţeles; b) fără dorinţă; în mod ostil. A-şi lua inima în ~ţi a-şi face curaj; a îndrăz-ni. Înarmat până în ~ţi echipat cu tot felul de arme. A avea un ~ împotriva (sau contra) cuiva a purta cuiva pică. A scoate cuiva şi ~ţii din gură a lua cuiva tot ce are; a despuia. A sta cu ~ţii la stele a nu avea ce mânca. 2) Fiecare dintre piesele în formă de cui ale unei unelte agricole; colţ. 3) (la obiecte sau piese) Zimţ sau crestătură pe margine. ~ţii ferăs-trăului. 4) bot.: ~tele dracului plantă cu flori roşii, albe sau verzui, care creşte prin locuri umede (mlaştini, bălţi). /<lat. dens, ~ntis