Definiții pentru dura

DÚRA1 interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de un lucru care se rostogolește sau se învârtește repede. ◊ Loc. adv. De-a dura = peste cap, de-a rostogolul, de-a berbeleacul. ◊ Expr. Dur în jos, dur în sus sau dur la deal, dur la vale sau dur în car, dur în căruță sau dur încoace, dur încolo, exprimă o mișcare continuă sau un schimb de vorbe prelungit, o ezitare, o chibzuire îndelungată. [Var.: dur interj.] – Onomatopee.

DURÁ2, durez, vb. I.Tranz. 1. A construi, a zidi, a clădi. ♦ A așeza un stog, o claie etc. 2. A face, a confecționa, a alcătui (un obiect). 3. A aprinde focul. – Lat. dolare.

DURÁ3, pers. 3 durează, vb. I. Intranz. 1. (Despre acțiuni în desfășurare) A ține un anumit timp, a se desfășura într-o anumită perioadă de timp. ♦ A persista, a dăinui, a se menține. 2. (Despre lucruri) A se menține (multă vreme) în stare bună; a fi trainic. – Din fr. durer, lat. durare.

DUR1, -Ă, duri, -e, adj. 1. (Despre corpuri solide) Greu de zgâriat sau de străpuns; tare. 2. (Despre ape) Care conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru apele potabile industriale. 3. (În sintagma) Consoană dură = consoană a cărei articulație nu conține nici un element palatal. 4. Fig. Aspru; sever; violent, brutal, crud. – Din fr. dur, lat. durus.

DUR2 interj., v. dura1.

DÚRĂ, dure, s. f. Roată, rotiță (metalică masivă); spec. rotița scripetelui de la ițele războiului de țesut. – Cf. dura1.

DUR1 ~ă (~i, ~e) 1) (despre corpuri solide) Care nu se lasă a fi distrus cu uşurinţă; rezistent la actiunea unor forţe din exterior; tare. 2) Care este greu de suportat. Climă ~ă. Pedeapsă ~ă. 3) (despre apă) Care conţine săruri peste limita admisă; aspru. 4): Consoană ~ă consoană a cărei articulaţie nu conţine nici un element palatal. 5) fig. Care se caracterizează prin lipsă de indulgenţă; sever; aspru; exigent. /<fr. dur, lat. durus

DUR2 interj. reg. (se foloseşte pentru a reda zgomotul unui obiect ce se rostogoleşte) ♢ Dur în jos, dur în sus (sau dur încoace, dur încolo) a) se spune despre o mişcare continuă dintr-o parte în alta, despre o agitaţie fără rost; b) se spune despre un schimb de păreri continuu şi contradictoriu. /Onomat.

DÚRA interj. v. DUR2. ♢ De-a dura de-a rostogolul; de-a berbeleacul. /Onomat.

A DUR//Á1 ~éz tranz. 1) (clădiri, case etc.) A realiza prin lucrări de construcţie; a ridica; a clădi; a zidi; a înălţa; a construi; a edifica. 2) (stoguri, girezi, dăi) A ridica prin aşezarea materialului în straturi; a clădi. 3) (obiecte) A produce prin muncă. 4) (foc) A face să se aprindă. /<lat. dolare

A DUR//Á2 ~éz intranz. 1) (despre acţiuni) A se desfăşura în timp; a ţine; a continua; a se prelungi. 2) A-şi perpetua existenţa; a continua să fie; a dăinui; a stărui; a persista. /<fr. durer, lat. durare

DURA MÁTER n. anat. Membrană externă, fibroasă şi rezistentă a meningelui. /<lat. dura-mater

DÚR//Ă ~e f. Roată (sau rotiţă) având numai gaura din centru. /Din dur