Definiții pentru fâșâire

FÂSĂÍ vb. IV v. fâsâi.

FÂSĂÍRE s. f. v. fâsâire.

FÂSÂÍ, fấsâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre gaze) A produce un zgomot șuierător și surd la ieșirea cu presiune printr-un orificiu strâmt. 2. (Despre unele ființe) A sufla (pe nas) cu putere, a scoate (pe nas) sunete șuierătoare. Gâscanul fâsâie. [Var.: fâsăí vb. IV] – Fâs + suf. -âi.

FÂSÂÍRE, fâsâiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a fâsâi și rezultatul ei. [Var.: fâsăíre s. f.] – V. fâsâi.

FÂȘĂÍ vb. IV v. fâșâi.

FÂȘÂÍ, fấșâi, vb. IV. Intranz. A produce zgomotul caracteristic frunzelor mișcate de vânt, al hârtiei răsfoite, al mișcării unei țesături de mătase etc. [Var.: fâșăí, fâșií vb. IV] – Fâș1 + suf. -âi.

FÂȘÂÍRE, fâșâiri, s. f. Acțiunea de a fâșâi; fâșâială; fâșâit. – V. fâșâi.

A FÂSÂÍ fâsâi intranz. 1) (despre gaze ieşite sub presiune printr-un orificiu strâmt) A produce un zgomot şuierător şi înăbuşit; a face „fâs”; a sfârâi. 2) (despre fiinţe) A produce sunete şuierătoare caracteristice. /Din fâs + suf. ~âi

A FÂŞÂÍ pers. 3 fâşie intranz. (despre frunze, hârtie, ţesături uşoare etc.). A produce un zgomot uşor; a face „fâş-fâş”. /fâş + suf. ~âi