Definiții pentru laur

LÁUR, lauri, s. m. 1. Dafin. (La pl.) Frunzele dafinului (cu care se încununau odinioară eroii, poeții, oratorii); fig. glorie, victorie. ◊ Expr. A culege lauri = a avea succese, a deveni celebru. A se culca pe lauri = a se mulțumi cu succesele obținute și a nu duce activitatea mai departe. 2. Arbust cu frunze persistente și lucioase, cu flori mici și cu fructe roșii (Ilex aquifolium). 3. Plantă veninoasă cu miros neplăcut, cu flori mari albe și cu fructul o capsulă țepoasă; ciumăfaie (Datura stramonium). ◊ Expr. (Fam. în fraze interogative sau exclamative) Am mâncat laur(i) sau doar n-am mâncat laur(i) = doar nu-s nebun. – Lat. laurus.

LÁUR ~i m. 1) Arbust meridional cu frunze persistente, lucioase şi aromatice, folosite drept condiment; dafin. Frunze de ~. ♢ Cunună de ~i cunună din frunzele acestui arbust oferită în trecut oamenilor iluştri în semn de înaltă preţuire. A culege ~ii a deveni celebru. A se culca pe ~i a fi satisfăcut de succesele obţinute cândva. 2) Plantă erbacee veninoasă cu miros neplăcut, cu flori mari albe şi cu fructul o capsulă ţepoasă, folosită în medicină. ♢ A mâncat ~ (sau ~i) sau doar n-am mâncat ~i! doar nu şi-a (sau mi-am) ieşit din minţi; vezi bine, n-a (sau n-am) înnebunit. /<lat. laurus