Definiții pentru le

EL, EA, ei, ele, pron. pers. 3. 1. (Ține locul persoanei despre care se vorbește) El merge. ♦ (Fam.; la sg.) Soț, bărbat; soție, nevastă. 2. (La genitiv, în formele lui, ei, lor, adesea precedat de „al, a, ai, ale”, cu valoare posesivă) Casa lui. ◊ Expr. Ai lui sau ai ei = persoane legate prin rudenie, interese comune, prietenie etc. de o anumită persoană. Ale lui sau ale ei = a) lucrurile personale ale cuiva; b) capriciile, toanele cuiva. Lasă-l în ale lui! 3. (La dativ, în formele lui, ei, îi, i, lor, le li, cu funcție de complement indirect sau de atribut) Prietenul îi iese înainte. ◊ (În forma i, cu valoare neutră) Dă-i cu bere, dă-i cu vin. 4. (În acuzativ, în formele îl, l, o, îi, i, le, cu funcție de complement direct) Cartea pe care o citesc. ◊ (Precedat de prepoziții, în formele el, ea, ei, ele) Pe el îl caut. ◊ (Precedat de prepoziții, în forma o, cu valoare neutră) Au mai pățit-o și alții. [Pr.: iel, ia, iei, iele] – Lat. illum, illa.

EL ea (ei, ele) pron. pers. 3 1) (substituie numele persoanei despre care se vorbeşte) ~ învaţă. A fost şi ~ la ţară. 2) Soţ (respectiv soţie). 3) (formele de genitiv lui, ei, lor au valoare posesivă) Cartea lui. A lor a fost iniţiativa. 4) (formele de dativ lui, ei, îi, i, lor, le, li se folosesc cu funcţie de complement indirect sau atribut) Fusul îi scapă ei din mână. 5) (formele de acuzativ îl, l, o, îi, i, le se folosesc cu funcţie de complement direct) Cartea pe care o citesc. Pe el îl caută. 6) (formele i şi o se folosesc cu valoare neutră) Au mai păţit-o şi alţii. /<lat. illum, illa