Definiții pentru mantaua

MANTÁ, mantale, s. f. 1. Haină lungă, groasă sau impermeabilă care apără de frig, de ploaie etc.; spec. palton de uniformă militară. ◊ Expr. Manta de vreme rea = om pe care nu-l bagi în seamă decât atunci când ai nevoie de el. A-și întoarce mantaua după vânt = a-și schimba atitudinea după împrejurări. A-și găsi mantaua (cu cineva) = a o păți (cu cineva), a avea necazuri (cu cineva). ♦ (Înv.) Mantie. 2. Înveliș care servește pentru a proteja o piesă sau un sistem tehnic. 3. (La gasteropode) Răsfrângere a tegumentului care căptușește cochilia; palium. – Cf. pol., ucr. manta.

MANTÁ ~le f. 1) Haină lungă şi largă, confecţionată din stofă groasă (de obicei, impermeabilă), care se îmbracă deasupra pe vreme rea. ~ de ploaie. ~ soldăţească. ♢ A-şi găsi ~ua cu cineva a avea mult de lucru cu cineva până a izbuti să facă ceva. A feşteli ~ua cuiva a strica reputaţia cuiva. A-şi întoarce ~ua după vânt a-şi schimba părerea, atitudinea după împrejurări. 2) înv. Haină lungă şi largă, fără mâneci, care se purta peste altă îmbrăcăminte; mantie. 3) Înveliş protector al unei piese sau al unui sistem tehnic. [Art. mantaua; G.-D. mantalei] /cf. pol., ucr. manta