Definiții pentru năucii

NĂÚC, -Ă, năuci, -ce, adj. (Adesea substantivat) 1. Amețit, buimăcit (din cauza unei emoții puternice, a unei dureri, a unui zgomot etc.); dezorientat, zăpăcit, buimac, uluit, năucit. 2. (Înv. și pop.) Nătâng (1), prost, nepriceput. – Din sl. neukŭ.

NĂUCÍ, năucesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni năuc; a (se) prosti, a (se) tâmpi; a (se) ameți, a (se) zăpăci, a (se) buimăci, a (se) ului. [Pr.: nă-u-] – Din năuc.

NĂUCÍE s. f. (Rar) Faptul de a fi năuc; starea celui năuc. [Pr.: nă-u-] – Năuc + suf. -ie.

NĂÚ//C ~că (~ci, ~ce) şi substantival 1) Care nu poate judeca limpede, fiind într-o stare de tulburare temporară (din cauza fricii, somnului, băuturii etc.); buimac; zăpăcit; bezmetic. 2) (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădeşte lipsă de inteligenţă; prost; neghiob; tâmp; tont; nătărău; nătâng; netot; nerod; stupid. /<sl. neuku

A NĂUC//Í ~ésc tranz. A face să se nău-cească. [Sil. nă-u-] /Din năuc

A SE NĂUC//Í mă ~ésc intranz. (despre persoane) 1) A deveni năuc; a-şi pierde inte-ligenţa; a se prosti; a se tâmpi. 2) A deveni buimac; a nu mai şti de sine; a se pierde; a se buimăci; a se zăpăci; a se năuci; a se ului. [Sil. nă-u-] /Din năuc