Definiții pentru nazâr

NAZÁR, nazaruri, s. n. (Înv.) Favoare, hatâr. ◊ Expr. A avea (pe cineva) la nazar = a acorda protecție, bunăvoință (cuiva), a avea (pe cineva) în grație. – Din tc. nazar.

NAZÂR, nazâri, s. m. 1. Înalt funcționar turc, șef al unui departament în guvernul Imperiului Otoman; guvernator (turc) al unui oraș. 2. Slujbaș de rang superior în administrația țărilor românești; căpetenie peste vătafii plaiurilor; supraveghetor, administrator. 3. Vătaf de țigani (domnești). [Var.: nazír s. m.] – Din tc. nāzır.

NĂZĂRÍ, năzăresc, vb. IV. 1. Refl.. A i se părea cuiva că vede sau că aude ceea ce nu există; a i se năluci. ♦ A-i veni cuiva deodată o idee (ciudată), o toană, un capriciu. 2. Intranz. și refl.. A se arăta vederii (pentru scurt timp); a se întrezări. ♦ Tranz. (Pop.) A vedea (nedeslușit, de departe); a zări, a observa. [Prez. ind. și: năzár] – Din sl. nazirati.

A NĂZĂRÍ pers. 3 năzáre intranz. A apărea vag şi fugitiv (ca o nălucă); a se arăta vederii pentru un timp scurt; a năluci. [Şi năzăreşte] /<sl. nazirati

A SE NĂZĂRÍ pers. 3 se năzáre intranz. 1) (construit cu dativul) A i se părea ca real (ceea ce, de fapt, nu există); a (i) se năluci. 2) A-i veni un gând ciudat şi neaşteptat; a-i abate. [Şi se năzăreşte] /<sl. nazirati