Definiții pentru ni

EU, (I) pron. pers. 1 sg. (II) euri, s. n. I. Pron. pers. 1 sg. 1. (La nominativ, ține locul numelui persoanei care vorbește, cu funcțiune de subiect) Eu merg. ◊ (În formule de introducere din actele oficiale) Eu, X, declar... 2. (La dativ, în formele mie, îmi, mi) Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. ◊ (Indică posesiunea) Îmi recitesc pagina din urmă. ◊ (Intră în compunerea verbelor construite cu dativul pronumelui personal) Sărut mâna mătușii, luându-mi ziua bună. ◊ (Cu valoare de dativ etic) Aici mi-ai fost? 3. (La acuzativ, în formele mine, mă, m-) Oamenii mă laudă. ◊ (Intră în compunerea verbelor reflexive construite cu acuzativul pronumelui personal) M-am trezit târziu. 4. (Urmat de unul, una la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Mie unuia nu-mi trebuie. II. S. n. (Fil.) Ceea ce constituie individualitatea, personalitatea cuiva; reflectarea propriei existențe de către conștiința individuală a omului. [Pr.: (I) ieu. – Var.: (I, pop.) io pron. pers. 1 sg.] – Lat. ego, mihi, me.

NI interj. 1. (Pop.) Cuvânt cu care se îndeamnă la mers, se cheamă sau se gonesc unele animale. 2. (Reg.; exprimă ideea de uimire, de admirație) Uite, vezi. – Cf. magh. ne.

EU pron. pers., pers. 1 sing. (mie, îmi, mi, (pe) mine, mă) 1) (indică persoana care vorbeşte) ~ lucrez. 2) (accentuează persoana care îndeplineşte lucrarea, stând pe lângă un verb la un mod personal) Mai ştiu ~. ~ unul nu ştiu. 3) (se foloseşte în formula introductivă a actelor oficiale) ~, cutare, mă adresez... 4) (indică posesiunea) Îmi învăţ lecţiile. Mi-a dat cartea. 5) (serveşte la formarea diatezei reflexive) Mă duc. Mi-amintesc. /<lat. ego

NI interj. (se foloseşte pentru a îndemna la mers, a chema sau a goni unele animale) /cf. ung. ne