Definiții pentru obiectul
Definiții din Dicționarul Explicativ Român pentru obiectul:
OBIÉCT, obiecte, s. n. 1. Corp solid, de obicei prelucrat, care are o anumită întrebuințare. ◊ Obiect al muncii = lucru sau complex de lucruri asupra cărora acționează omul în cadrul procesului de producție, direct sau cu ajutorul mijloacelor de muncă, pentru a le modifica potrivit nevoilor sale. Obiect de inventar = tot ceea ce este sau poate fi inventariat. 2. Element, materie asupra căreia e îndreptată gândirea, activitatea intelectuală a omului. ◊ Loc. adj. și adv. La obiect = (despre discursuri, expuneri etc.) în temă, fără divagații inutile. ♦ (Fil.) Ceea ce se află în afara eului; lucru care afectează simțurile noastre sau asupra căruia se îndreaptă gândirea noastră. ♦ Conținutul asupra căruia se îndreaptă cunoașterea; ceea ce este cunoscut. 3. Ceea ce formează materia unei discipline, disciplină de studiu; materie. 4. Scop, țintă, țel; obiectiv. 5. (Gram.; în sintagmele) Obiect direct = complement direct. Obiect indirect = complement indirect. – Din lat. obiectum, germ. Objekt.
OBIÉCT ~e n. 1) Corp solid, cunoscut direct cu ajutorul simţului. 2) Bun material rezultat din procesul muncii. ~ de consum. ~ de uz casnic. 3) Materie asupra căreia este orientată activitatea spirituală sau artistică. ~ de cercetare. ~ de descriere. 4) Fiinţă sau lucru pentru care cineva manifestă un sentiment. ~ de admiraţie. 5) Disciplină de studiu într-o instituţie de învăţământ. 6) filoz. Corp sau fenomen existent în realitate, în afara subiec-tului şi independent de conştiinţa acestuia. 7) lingv. Parte de propoziţie care indică asupra cui este orientată acţiunea verbului; comple-ment. [Sil. o-biect] /<lat. obiectum, germ. Objekt
vezi mai multe definiții (dictionarroman.ro)vezi sinonime (dictionardesinonime.ro)OBIÉCT ~e n. 1) Corp solid, cunoscut direct cu ajutorul simţului. 2) Bun material rezultat din procesul muncii. ~ de consum. ~ de uz casnic. 3) Materie asupra căreia este orientată activitatea spirituală sau artistică. ~ de cercetare. ~ de descriere. 4) Fiinţă sau lucru pentru care cineva manifestă un sentiment. ~ de admiraţie. 5) Disciplină de studiu într-o instituţie de învăţământ. 6) filoz. Corp sau fenomen existent în realitate, în afara subiec-tului şi independent de conştiinţa acestuia. 7) lingv. Parte de propoziţie care indică asupra cui este orientată acţiunea verbului; comple-ment. [Sil. o-biect] /<lat. obiectum, germ. Objekt
Cuvântul "obiectul" are 8 litere: B C E I L O T U
Nu au fost găsite anagrame pentru obiectulCuvinte (anagrame) formate adăugând o literă la obiectul:
Vezi cuvinte care încep cu obiectul, cuvinte care se termină cu obiectul sau cuvinte care conțin obiectul