Definiții pentru orienta

ORIENTÁ, orientez, vb. I. 1. Refl. A ști încotro să se îndrepte pentru a ajunge la destinație, a recunoaște, a stabili direcția, a găsi drumul; p. ext. a găsi calea cea mai bună de urmat într-o anumită împrejurare, atitudinea, soluția cea mai potrivită, a acționa adecvat. ♦ Tranz. A îndrepta pe cineva într-o anumită direcție. 2. Tranz. A așeza pe cineva sau ceva într-o anumită poziție sau direcție față de punctele cardinale. ♦ Fig. A îndruma, a îndrepta, a dirija. ♦ Refl. A se călăuzi după..., a se conduce. ♦ (Mat.) A da un sens unei drepte; a alege un sens de rotație în plan în jurul unui punct. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orienter.

A ORIENT//Á ~éz tranz. 1) (persoane, colective etc.) A face să se orienteze. 2) (insta-laţii, aparate etc.) A aranja într-o anumită poziţie faţă de un anumit reper (un punct cardinal, o direcţie, un obiect). [Sil. ri-en-] /<fr. orienter

A SE ORIENT//Á mă ~éz intranz. 1) (de-spre fiinţe) A şti să determine locul aflării sau direcţiei mişcării (după anumite semne). ~ pe teren. ~ după soare. 2) fig. A găsi soluţia cea mai bună (într-o anumită împrejurare). 3) A avea în imediata apropiere, conformân-du-se; a se călăuzi; a se conduce. [Sil. -ri-en-] /<fr. orienter