Definiții pentru orizont

ORIZÓNT, orizonturi, s. n. 1. Linie care reprezintă intersecția aparentă a suprafeței Pământului cu bolta cerească; parte a cerului sau a Pământului pe care o mărginește această linie; limită până la care ajunge vederea noastră; zare. ◊ Orizont adevărat = cercul de intersecție a sferei cerești cu un plan perpendicular pe verticala locului și care trece prin centrul Pământului. ♦ Fig. Întindere, sferă a cunoștințelor, a unei activități intelectuale; perspectivă; capacitate, putere de înțelegere, de orientare; nivel intelectual. ◊ Loc. adj. Fără orizont = cu vederi înguste, cu concepții înapoiate. 2. (Geol.) Strat distinct din formația unui sol, care prezintă caracteristicile condițiilor climatologice în care s-a format acel sol. ♦ Strat sau ansamblu de straturi de aceeași origine, de aceeași vârstă, de aceeași rocă și având aceeași poziție geometrică în cuprinsul unui etaj. ♦ Totalitatea lucrărilor de exploatare dintr-o mină, situate în același plan orizontal. 3. (În artele plastice și în teatru) Fundal. [Var.: (înv.) orizón, orizónte s. n.] – Din lat. horizon, -ntis, ngr. orízon, germ. Horizont, it. orizzonte, fr. horizon.

ORIZÓNT ~uri n. 1) Linie care delimitează aparent sfera cerească de suprafaţa globului pământesc. 2) Porţiune a suprafeţei globului terestru vizibilă pe un teren deschis. 3) fig. Cerc de cunoştinţe şi de interese ale unui om; nivel intelectual. ♢ Fără ~ cu vederi înguste; cu concepţii înapoiate. 4) Subdiviziunea stratigrafică cea mai mică în cuprinsul unui etaj geologic. 5) Totalitate a construcţiilor miniere situate la acelaşi nivel. 6) (în artele plastice) Fond al unui tablou sau al unui panou sculptat. 7) (la teatru) Decor care acoperă partea din fund a unei scene. /<lat. horison, ~ntis, ngr. orízon, germ. Horizont, it. orizzonte, fr. horizon