Definiții pentru pian

PIÁN, piane, s. n. 1. Instrument muzical format dintr-o cutie mare de rezonanță așezată pe trei picioare și dintr-o serie de coarde metalice, care vibrează când sunt lovite de niște ciocănele acționate prin apăsarea unor clape; clavir, pianoforte. ◊ Pian automat (sau electric) = pian acționat de un mecanism (alimentat la curentul electric), care execută automat anumite melodii înregistrate în prealabil pe niște suluri speciale de hârtie introduse în aparat. Pian cu manivelă = pian automat care funcționează prin învârtirea unei manivele. 2. Artă de a interpreta o compoziție muzicală la un pian (1). [Var.: (rar) piáno s. n.] – Din germ. Piano, fr. piano, it. piano[forte].

PIÁN ~e n. 1) Instrument muzical de percuţie constând dintr-o cutie mare de rezonanţă (aşezată pe trei picioare) şi dintr-un sistem de coarde metalice dispuse orizontal, care produc sunete când sunt lovite de nişte ciocănele, acţionate cu ajutorul claviaturii. A acorda ~ul. Concert de ~. 2) Arta de a cânta la acest instrument. Posedă ~ul. /<germ. Piano, fr., it. piano