Definiții pentru roabe

ROB, ROÁBĂ, robi, roabe s. m. și f. 1. (În evul mediu, în țările române) Om aflat în dependență totală față de stăpânul feudal, fără ca acesta să aibă dreptul de a-l omorî. ♦ Om care muncește din greu. ♦ Persoană luată în captivitate (și folosită la munci grele); captiv. ♦ (Pop.) Deținut, întemnițat. ♦ Fig. Persoană foarte supusă, foarte devotată cuiva. ♦ (În limbajul bisericesc) Persoană credincioasă; creștin. 2. Om aflat în relații social-politice de subjugare, de aservire. 3. Fig. Persoană subjugată de o pasiune, de o preocupare copleșitoare, de o obligație. – Din sl. robŭ.

ROÁBĂ, roabe, s. f. 1. Vehicul pentru transportul materialelor pe distanțe mici, alcătuit dintr-o ladă sau dintr-o platformă cu o roată și cu două brațe, de care împinge omul; tărăboanță. 2. Cantitate de material care se poate căra o dată cu roaba (1). – Et. nec.

ROÁBĂ roábe f. 1) Vehicul pentru transportat materiale la distanţe mici, format dintr-o ladă sau o platformă, rezemată pe o roată, şi prevăzut cu două mânere. 2) Cantitate de materiale cât încape într-un astfel de vehicul. O roabă de nisip. /Orig. nec.

ROB (roábă (robi, roábe) m. şi f. 1) (în orânduirea sclavagistă) Persoană aflată în dependenţă totală de un stăpân; sclav; serv; şerb. ♢ Calea (sau Drumul)-~ilor constelaţie constituită dintr-o îngrămădire de stele în formă de brâu luminos; Calea Lactee. 2) ist. Prizonier de război folosit la munci grele; captiv. ~ la turci. 3) fig. Persoană care munceşte din greu. 4) fig. Persoană foarte supusă, care ascultă şi execută orbeşte ordinele cuiva; sclav. ♢ ~ul lui Dumnezeu se spune, în limbajul bisericesc, oricărui credincios. 5) fig. Persoană obsedată permanent (de o preocupare); sclav. ~ al pasiunii. /<sl. robu