Definiții pentru ruină

RUÍNĂ, ruine, s. f. 1. (Adesea fig.) Ceea ce a rămas dintr-o construcție veche, dărâmată; dărâmătură. ◊ Loc. adj. În ruină (sau ruine) = ruinat, dărăpănat. ♦ Fig. Rămășiță a trecutului. 2. (Rar) Faptul de a (se) ruina. 3. Fig. Pierderea averii sau a sănătății; distrugere; dezastru. ♦ Persoană distrusă din punct de vedere fizic și moral ca urmare a unei sănătăți precare sau unor necazuri. – Din fr. ruine, lat. ruina.

RUINÁ, ruinez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) preface în ruină, a (se) dărăpăna, a (se) degrada. 2. Fig. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă averea, a sărăci sau a face să sărăcească; a (se) distruge. ♦ A(-și) distruge sănătatea. [Pr.: ru-i-] – Din lat. ruinare, fr. ruiner.

A RUIN//Á ~éz tranz. A face să se ruineze. ♢ A-şi ~ sănătatea a-şi distruge sănătatea. /<lat. ruinare, fr. ruiner

A SE RUIN//Á mă ~éz intranz. 1) (despre construcţii) A se preface în ruine; a se dărâma; a se distruge. 2) fig. (despre persoane) A-şi pierde averea; a deveni sărac; a sărăci; a se distruge. /<lat. ruinare, fr. ruiner

RUÍN//Ă ~e f. 1) Rămăşiţă de clădire dărâmată; dărâmătură. O ~ de casă. ♢ În ~ (sau ~e) ruinat; dărâmat. 2) fig. Pierdere a averii sau a sănătăţii. [G.-D. ruinei] /<lat. ruina, fr. ruine