Definiții pentru ruptei

RUPT2, -Ă, rupți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. Făcut bucăți, ciopârțit; (despre obiecte de îmbrăcăminte) ros, uzat, găurit. ♦ Fig. Zdrobit, copleșit, sleit. 2. Lipsit de continuitate, despărțit în două (sau în mai multe) părți. ♦ Fig. (Despre relații prietenești, diplomatice etc.) Desfăcut, curmat, întrerupt; anulat, stricat. ♦ (Despre părți ale corpului) Sfărâmat; fracturat. 3. Desprins (cu forța) din loc; smuls. 4. Înstrăinat de..., izolat, îndepărtat. II. S. f. Înțelegere între contribuabili și visterie, în evul mediu, în țările române, prin care, în locul dărilor existente, se stabilea o sumă fixă, globală, plătibilă anual; p. ext. dare plătită pe baza acestei înțelegeri; ruptoare. – V. rupe.

RUPT1 s. n. 1. Faptul de a (se) rupe. 2. (În loc.) În ruptul capului = cu nici un preț; niciodată. Cu ruptul (sau cu rupta) = cu ridicata; în total. Pe rupte sau pe ruptele(a) = cu mare intensitate. [Forme gramaticale: rupta, rupte(le)] – V. rupe.

RUP//T ~tă (~ţi, ~te) 1) şi substantival v. A RUPE şi A SE RUPE. ♢ ~ de oboseală foarte ostenit. ~ de foame foarte flămând. Râde ~tul de cârpit se spune despre cel care îşi bate joc de defectele altuia, iar pe ale sale nu le vede. 2) Care este îndepărtat, înstrăinat. ~ de viaţă. /v. a rupe