Definiții pentru strălucire

STRĂLUCÍ, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a răspândi, a emite, a reflecta o lumină vie. ♦ A scânteia, a sclipi. ♦ P. anal. A părea că răspândește lumină datorită albeții, curățeniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternică impresie (prin calitățile sale). – Stră + luci.

STRĂLUCÍRE, (rar) străluciri, s. f. 1. Acțiunea de a străluci și rezultatul ei; intensitatea unei lumini vii. ♦ Lumină vie reflectată; scânteiere, sclipire; spec. iluminare produsă de un astru. ♦ (Fiz.) Mărime care caracterizează un izvor de lumină, egală cu raportul dintre intensitatea luminoasă a izvorului și proiecția ariei sale pe direcția de observație. 2. Fig. Fast, splendoare, frumusețe. ♦ Mărire, glorie. – V. străluci.

A STRĂLÚC//I ~ésc intranz. 1) (despre aştri şi despre alte surse de lumină) A luci foarte puternic; a răspândi o lumină vie. 2) (despre lucruri) A reflecta o lumină puternică (venită de la alte corpuri). Podgoriile strălucesc la soare. 3) (despre lucruri) A părea că luminează (din cauza curăţeniei); a sclipi; a luci. 4) fig. (despre oameni) A produce impresie deosebită (prin calităţi sau fapte excepţionale). /stră- + a luci

STRĂLUCÍR//E ~i f. 1) v. A STRĂLUCI. 2) Lumină vie emanată de ceva. 3) fig. Totalitate de calităţi care impresionează, trezind respect şi admiraţie; aureolă. /v. a străluci