Definiții pentru tace

TĂCEÁ, tac, vb. II. Intranz. 1. A nu vorbi nimic, a se abține să vorbească. ◊ Loc. adv. Pe tăcute = în tăcere, în ascuns. ◊ Expr. A tăcea chitic (sau molcom, mâlc, ca peștele, ca pământul, ca melcul) = a nu spune nimic. A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) = a tăcea spre a nu se da de gol. Tac mă cheamă = nu spun o vorbă. Tace și face, se spune despre cineva care acționează fără vorbă multă sau despre cineva care uneltește în ascuns ceva rău. Tace și coace, se zice despre cineva care plănuiește în ascuns o răzbunare. ♦ Fig. (Despre elementele naturii și despre lucruri personificate) A sta în nemișcare, a nu se face auzit. 2. A înceta să vorbească, să plângă, a se întrerupe din vorbă; a amuți. ◊ Expr. Ia (sau ian) taci! arată bucuria sau neîncrederea în cuvintele cuiva. Tacă-ți gura sau taci din gură! = nu mai vorbi! isprăvește! 3. A nu răspunde, a nu riposta. 4. A tăinui, a ascunde; a fi discret. ♦ A nu-și exprima fățiș părerea. – Lat. tacere.

A TĂCEÁ tac 1. intranz. 1) A nu scoate nici un sunet; a nu spune nimic. ♢ ~ chitic (sau molcom, ca chiticul, ca peştele, ca pământul) a nu rosti nici un cuvânt. Taci şi înghite nu te opune. 2) A înceta să plângă, să râdă sau să vorbească. ♢ Tacă-ţi gura (sau taci din gură)! Termină odată! 3) fig. A înceta de a se mai manifesta; a amuţi. Vântul tace. 2. tranz. rar A ţine în taină; a nu da pe faţă; a tăinui. ~ un nume. ~ o durere. [Sil. tă-cea] /<lat. tacere