Definiții pentru tei

TEI, (1) tei, s. m., (2, rar) teie, s. n. 1. S. m. Arbore cu frunze mari în formă de inimă, cu flori albe sau albe-gălbui, puternic parfumate, melifere, întrebuințate în farmacie, și cu fructe achene (Tilia platyphyllos). ◊ Tei alb = arbore cu lemnul alb-roșiatic, ușor (Tilia tomentosa). Tei pucios = arbore înalt până la 20 m, ale cărui flori se folosesc în farmacie (Tilia cordata). 2. S. n. Fibră din scoarța de tei (1), folosită la legat și la fabricat sfori, frânghii, rogojini. ◊ Expr. A lega două-n tei = a reuși să adune ceva avere. A găsi tei de curmei = a găsi pretexte. – Lat. *tilium (= tilia).

TEI1 ~ m. 1) Arbore cu scoarţa brăzdată mărunt, cu frunze mari, ovale, zimţate şi cu flori albe-gălbui, aromate, dispuse în inflorescenţe, utilizate în scopuri medicinale. 2) Lemnul acestui arbore. ♢ ~-alb (sau~-argintiu) tei cu lemnul alb-roşiatic, cu coroana deasă şi cu frunze cenuşii-argintii pe partea inferioară. [Monosilabic] /<lat. tilia

TEI2 téie n. Fibră din coaja teiului, folosită ca material de împletit sau de legat (în viticultură şi pomicultură). /<lat. tilia