Definiții pentru termen

TÉRMEN, (1, 2, 3) termene, s. n., (4, 5, 6, 7, 8) termeni, s. m. 1. S. n. Dată fixă la care, potrivit unei învoieli, unei decizii sau unei dispoziții prealabile, se execută o obligație (bănească) sau se realizează ceva; soroc. ◊ Loc. adv. În (sau la) termen = la data fixată, prevăzută. ♦ Condiție, clauză într-un tratat, într-un acord. 2. S. n. Interval de timp, stabilit dinainte, în limita căruia trebuie să se înfăptuiască sau să se întâmple ceva. ◊ Loc. adv. În termen de... = în timp de... 3. S. n. (Înv.) Limită, hotar, sfârșit. 4. S. m. (În loc. și expr.) În termen = care își face serviciul militar în condițiile prevăzute de legi. A fi în termen = a-și face stagiul militar. 5. S. m. Cuvânt; expresie. 6. S. m. Fig. (În expr.) A fi în termeni buni (sau răi) cu cineva = a fi în relații bune (sau rele) cu cineva. 7. S. m. (Mat.) Fiecare dintre monoamele unui polinom; fiecare dintre numerele care alcătuiesc o progresie sau un raport. 8. S. m. Fiecare dintre cuvintele care au o accepție specifică unui anumit domeniu de activitate. – Din lat. termen, -inis (cu unele sensuri după fr. terme).

TÉRMEN1 ~e n. Limită fixată în timp printr-o dispoziţie sau printr-o învoială la care urmează să se execute ceva; soroc. ♢ În (sau la ) ~ la data fixată. În ~ în curs de satisfacere a serviciului militar. /<lat. termen, ~inis, fr. terme

TÉRMEN2 ~i m. 1) Unitate normativă cu sens delimitat care desemnează o noţiune proprie unui anumit domeniu de activitate. 2) Cuvânt sau expresie proprii unui vorbitor. ♢ A fi în ~i buni (sau răi) cu cineva a fi în relaţii bune (sau rele) cu cineva. /<lat. termen, ~inis, fr. terme