Definiții pentru toc

ȚOC interj. (Fam.) Cuvânt care imită zgomotul produs de un sărut sau de supt. – Onomatopee.

TOC1 interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de o lovitură sau de o ciocănitură într-un obiect sau într-un material tare. – Onomatopee.

TOC2, tocuri, s. n. 1. Cutie ori suport de lemn, de metal, de piele sau de material plastic, cu forme și mărimi diferite, în care se păstrează arme, aparate sau instrumente; teacă de piele, de carton etc. în care se țin diferite obiecte mici (ochelari, piepteni etc.). ♦ Spec. (Rar) Teacă de sabie. 2. Unealtă de scris cu cerneală făcută din lemn, os, metal, în formă de bețișor, la care se adaptează o peniță; condei. ◊ Toc rezervor = stilou. 3. Cadru de lemn sau de metal în care se fixează, la o construcție, ferestrele și ușile. – Din magh., scr. tok.

TOCÁ, toc, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți foarte mărunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fără chibzuială, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruină, obligându-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva să sărăcească. 3. Intranz., Tranz. A bate, a ciocăni, a lovi. ♦ Fig. A flecări, a sporovăi. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu același lucru, a bate pe cineva la cap cu același lucru, a plictisi. A toca la verzi și uscate sau a toca câte-n lună și-n soare = a vorbi mult și fără rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toacă = foarte departe. ♦ (Despre o armă) A bubui la intervale dese; a păcăni. ♦ (Despre păsări) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetată a celor două părți ale ciocului. – Din lat. *toccare.

TOC3, tocuri, s. n. Porțiune mai ridicată de pe partea posterioară a tălpii încălțămintei, care corespunde călcâiului. – Din bg. tok.

TOC1 interj. (se foloseşte, de obicei repetat, pentru a reda zgomotul produs de o lovitură sau de o ciocnitură într-un obiect tare). /Onomat.

TOC2 ~uri m. Unealtă de scris în formă de beţişor, prevăzut la un capăt cu un dispozitiv în care se introduce peniţa; condei. ♢ ~ rezervor toc având un rezervor umplut cu cerneală, care ajunge automat până la vârful peniţei; stilou. /<ung., sb. tok

TOC3 ~uri n. Partea de dinapoi, mai ridicată, a tălpii la încălţăminte; călcâi. Pantofi cu ~ înalt. /<bulg. tok

TOC4 ~uri n. 1) Cutie specială în care se ţin unele obiecte sau instrumente. ~ de ochelari. 2) rar Teacă de sabie. 3) Cadru prins în zidărie, în care se fixează uşile şi ferestrele. /<ung., sb. tok

A TOCÁ toc 1. tranz. 1) (materiale sau alimente)A tăia în bucăţi mici (cu ajutorul unui cuţit sau al unei maşini speciale). 2) fig. fam. (bani sau bunuri materiale) A risipi în mod nechibzuit; a irosi; a risipi; a cheltui. 2. intranz. 1) A bate toaca. 2) A vorbi mult şi repede (ca o toacă). ♢ A-i ~ cuiva la ureche (sau la cap) a plictisi pe cineva, spunându-i mereu aceleaşi lucruri; a-i bate cuiva capul. ~ la verzi şi uscate a flecări. 3) (despre arme) A ţăcăni întruna. 4) (despre păsări, mai ales despre berze) A produce un sunet caracteristic prin lovirea repetată a celor două părţi ale ciocului. /<lat. toccare

ŢOC interj. (se foloseşte pentru a reda zgomotul produs în timpul sărutului sau al suptului). /Onomat.