Definiții pentru tonicii

TÓNIC, -Ă, tonici, -ce, adj., subst. 1. Adj. (Despre vocale sau silabe) Care poartă accentul, pe care cade accentul. ◊ Accent tonic = accentul muzical al vocalelor și al silabelor; p. ext. accentul expirator sau de intensitate. 2. S. f. (Muz.) Treapta întâi a modurilor major sau minor. ♦ Acord construit pe treapta întâi a modului major sau minor. 3. Adj., s. n. (Substanță, medicament) care are proprietatea de a fortifica un organism; întăritor, fortifiant. – Din fr. tonique, it. tonico.

TÓNI//C ~că (~ci, ~ce) 1) (despre vocale sau silabe) Care poartă accent; cu accent; accentuat. ♢ Accent ~ accent muzical cu care se rostesc vocalele şi silabele. 2) med. (despre substanţe, medicamente) Care întăreşte organismul; cu proprietăţi de întărire a organismului; întăritor; fortifiant; reconfortant; tonifiant. Vin ~. /<fr. tonique

TÓNICĂ f. muz. 1) Treaptă fundamentală (întâia) a unei game. 2) Acord construit pe această treaptă. /<fr. tonique