Definiții pentru troian

TROIÁN1, troiene, s. n. 1. Îngrămădire mare de zăpadă adusă de vânt și așezată în formă de valuri sau de dune; nămete. ♦ P. gener. Morman, grămadă. 2. Întăritură primitivă făcută de popoarele antice, constând dintr-un dig lung de pământ, cu șanț de apărare. [Pr.: tro-ian] – Probabil din sl. trojanŭ.

TROIÁN2, -Ă, troieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Troiei, privitor la Troia, din (sau de la) Troia. ◊ Calul troian = a) uriaș cal de lemn construit, potrivit legendelor antice, după îndemnul lui Ulise, de locuitorii din Ahaia în timpul războiului troian și în care aceștia s-au ascuns, contribuind la căderea Troiei; b) fig. mijloc perfid folosit pentru subminarea cuiva. 2. S. m. și f. Locuitor al Troiei. [Pr.: tro-ian] – Troia (n. pr.) + suf. -ean.

TRO//IÁN1 ~iéne n. 1) Strat gros de zăpadă adunată de vânt şi dispus în formă de val; nămete. 2) pop. Grămadă de obiecte aruncate în dezordine; vraf. ~ de frunze. 3) înv. Întăritură primitivă, formată dintr-un val de pământ cu şanţ de apărare. /Din Troian n. pr.

TRO//IÁN2 ~iéni m. ist. Persoană care făcea parte din populaţia de bază a Troiei. /Din Troian n. pr.

TRO//IÁN3 ~iánă (~iéni, ~iéne) ist. Care aparţine Troiei sau populaţiei ei; din Troia. Războiul ~. ♢ Cal ~ a) cal mare de lemn în care, conform legendei, s-au ascuns oştenii care asediau Troia pentru a pătrunde în cetate şi a deschide porţile asediatorilor; b) dar făcut unui duşman pentru a-l prinde în cursă. /Din Troian n. pr.