Definiții pentru unit

UNÍ3, unesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) aduna unul lângă altul pentru a forma un tot; a (se) împreuna, a (se) alătura, a (se) îmbina spre a forma un tot. 2. Refl. recipr. A încheia o înțelegere, o alianță etc. în vederea unui scop comun. 3. Tranz. și refl. recipr. A (se) lega prin căsătorie, a (se) căsători. – Lat. unire (= unescere).

UNÍT, -Ă, uniți, -te, adj. 1. Care formează împreună un tot. 2. Care se află în raporturi strânse cu cineva, care este de acord, gândește, acționează, simte la fel cu cineva; solidar cu cineva. 3. Care aparținea unei confesiuni creștine catolice de rit oriental (ortodox); uniat. ♦ (Substantivat) Adept al acestei confesiuni. – V. uni3.

A UN//Í ~ésc tranz. 1) A face să se unească. 2) (drumuri, râuri etc.) A face să aibă legătură. /<lat. unire

A SE UN//Í mă ~ésc intranz. 1) A se îmbina formând un tot; a se agrega. 2) A încheia o înţelegere; a cădea de acord (în vederea unui scop comun). 3) A se împreuna printr-o înţelegere. /<lat. unire

UNÍ//T ~tă (~ţi, ~te) 1) v. A UNI şi A SE UNI. 2) (despre colectivităţi sau despre membrii acestora) Care se caracterizează prin unitate de idei, idealuri comune, acţiuni unanim acceptate. Familie ~ tă. 3) şi substantival Care ţine de biserica creştină orientală unită cu biserica catolică; uniat. /v. a (se) uni