Definiții pentru urgență

URGÉNT, -Ă, urgenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care necesită o rezolvare imediată, care nu admite amânare; grabnic. ♦ Spec. (Despre telegrame) Care este expediat cu precădere pentru a sosi mai repede. – Din fr. urgent, lat. urgens, -ntis.

URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. A accelera, a grăbi mersul unei lucrări, al unei acțiuni, rezolvarea unei probleme etc. – Din urgent.

URGÉNȚĂ, urgențe, s. f. Însușirea, caracterul a ceea ce este urgent; situație care necesită o rezolvare urgentă; necesitate de a rezolva imediat o problemă. ◊ Loc. adv. De urgență = imediat, numaidecât, repede, fără întârziere. – Din fr. urgence.

URGÉN//T ~tă (~ţi, ~te) şi adverbial Care necesită soluţionare imediată; fără tărăgănare; grabnic. Chestiune ~tă. A pleca ~. ♢ Telegramă ~tă telegramă care ajunge la destinaţie în cel mai scurt timp. /<fr. urgent, lat. urgens, ~tis

A URGENT//Á ~éz tranz. (acţiuni, procese) A face să aibă loc sau să se producă mai repede; a grăbi; a accelera; a zori; a pripi; a precipita. /Din urgent

URGÉNŢ//Ă ~e f. 1) Caracter urgent. ~a deciziei. 2) Necesitate urgentă; situaţie urgentă. Măsuri de ~. ♢ De ~ cât mai repede; fără întârziere. [G.-D. urgenţei] /<fr. urgence