Definiții pentru vâjâit

VÂJÂÍ, pers. 3 vấjâie, vb. IV. Intranz. (Despre vânt, ape curgătoare, corpuri care străbat spațiul etc.) A produce un zgomot (șuierător) caracteristic. ♦ (Despre sânge) A pulsa cu violență. ◊ Expr. A-i vâjâi cuiva capul (sau urechile, tâmplele, p. ext., creierul, auzul) = a) a avea falsa senzație de zgomot continuu și obsedant, provocată de afluxul mărit al sângelui la cap; b) a fi zăpăcit, năucit. ♦ (Despre foc) A dudui. ♦ (Despre albine) A bâzâi, a zumzăi. [Var.: (reg.) vâjií vb. IV.] – Vâj + suf. -âi.

VÂJÂÍT1, vâjâituri, s. n. Faptul de a vâjâi; zgomot caracteristic produs de ceva care vâjâie; vâjâială, vâjâitură, vâjâire. [Var.: (reg.) vâjiit s. n.] – V. vâjâi.

VÂJÂÍT2, -Ă, vâjâiți, -te, adj. (Rar; despre oameni) Amețit (de băutură), cherchelit. – V. vâjâi.

A VÂJÂÍ pers. 3 vâjâie intranz. 1) (despre vânt, apă, obiecte în zbor etc.) A produce un zgomot şuierător şi continuu; a urla; a vui. 2) (despre sânge) A pulsa cu putere. ♢ A-i vâjâi cuiva capul (sau urechile) a avea senzaţia unui zgomot şuierător şi continuu (din cauza bolii, oboselii). 3) (despre foc) A arde puternic, producând un zgomot caracteristic. 4) (despre unele insecte) A scoate un sunet prelung şi vibrant; a bâzâi. /Onomat.

VâJâÍT ~uri n. 1) v. A VÂJÂI. 2) Sunet caracteristic, produs de un obiect sau de o insectă care vâjâie. /v. a vâjâi